După victoria românilor la
Mărăşti, sub comanda generalului
Avesrescu, germanii au încearcat străpungerea frontului atât în zona Oituz, cât
şi în sudul Moldovei, între cotul Carpaţilor şi Siret (zona situată la Nord de
Focşani, având ca punct strategic Mărăşeşti). Atacurile au avut loc concomitent.
Prin cele două acţiuni ofensive, aflate în strânsă legătură, Germania şi
aliaţii săi de pe Frontul de Est (Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia) urmărea
scoaterea României din război şi pătrunderea în sudul Ucrainei, ceea ce ar fi
creat premisele câştigării războiului în est.
Confruntările cunoscute generic ca fiind „bătălia
de la Mărăşeşti” s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de circa 35 km, întreaga
fâşie a frontului având circa 75 km (între Nămoloasa şi Valea Sării). Aici stăteau
faţă în faţă efective importante: de o parte Armata IV rusă (care avea 84 de
batalioane, 32 de escadroane şi 79 de baterii) şi Armata I română, alcătuită
din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie
grea, Grupul II aeronautic etc. (forţele luptătoare ale armatei române însumau
170 000 de oameni); de cealaltă parte, Armata IX germană, cu 174 de batalioane,
16 escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti etc.
Bătălia a cunoscut trei faze importante. In prima
fază (24 iulie/6 august – 30 iulie/12 august 1917), Corpul I rezervă german a
atacat Divizia 34 infanterie rusă, care a cedat frontul pe o adâncime de 3 km
şi o lungime de 10 km. Intrarea în luptă a Diviziei 5 infanterie română a
zădărnicit încercările germanilor de a ocupa trecerile peste Siret de la
Ciuşlea şi Movileni. In aceste condiţii, comandantul trupelor inamice,
feldmareşalul August von Mackensen, a schimbat direcţia atacului în sectorul Moara
Albă-Doaga, forţând trupele româno-ruse să se retragă circa 2 km şi să abandoneze
satul Doaga. In noaptea de 25 iulie/7 august – 26 iulie/8 august 1917 au intrat
în dispozitiv Diviziile 71 infanterie rusă, 9 infanterie şi 14 infanterie
române, pentru a acoperi golul lăsat de Divizia 34 rusă, decimată aproape
complet.
In după-amiaza zilei de 28 iulie/10 august a avut
loc o contralovitură pentru lichidarea intrândului realizat de inamic între
comunicaţia Focşani-Mărăşeşti şi Siret. La ea au participat diviziile 5 şi 9
infanterie române, care au atacat frontal, şi 13 şi 71 infanterie ruse, care au
acţionat la flancul de vest. Confruntarea a fost sângeroasă, iar trupele
româno-ruse nu şi-au realizat obiectivele, satul Doaga neputând fi cucerit. In
acest context au apărut neînţelegeri între comandanţii trupelor române şi ruse, gen.
Constantin C. Cristescu, respectiv, gen. Aleksandr I. Ragoza, cu privire la
desfăşurarea operaţiunilor (29 iulie/11 august). Comandantul român, care dorea
o acţiune ofensivă, este înlocuit cu generalul Eremia Grigorescu.
Totodată, este creat un comandament unic româno-rus, pus sub comanda
generalului Ragoza. In ultimele două zile ale celei dintâi etape a avut loc o
reducere a intensităţii luptelor şi o reorganizare a trupelor române şi ruse.
In a doua fază a bătăliei (31 iulie/13 august –
6/19 august), inamicul a atacat în zona Panciu, forţând unităţile ruse din zonă
să se retragă cu circa 6 km. Geneneralul rus Ragoza a ordonat ulterior ca marile unităţi
române din zonă să se retragă şi ele pe linia noului front de apărare organizat
de trupele ruse, ceea ce implica, între altele, şi cedarea localităţii
Mărăşeşti. Generalul Grigorescu s-a opus vehement acestei măsuri, dorind ca trupele
române să nu-şi părăsească poziţiile. Noua criză de comandament a fost
rezolvată de această dată prin demiterea geneneralului Ragoza şi preluarea conducerii
trupelor româno-ruse de către geneneralul Eremia Grigorescu.
In ziua de 1/14 august, von Mackensen a atacat cu o
grupare puternică flancul drept al dispozitivului româno-rus, în fâşia Corpului
18 armată rus, pentru a ameninţa flancul stâng al Armatei a II-a române, angajată
în bătălia de la Oituz. Inamicul a înaintat câţiva km în zona Chicera (2 km
nord de Panciu), ceea ce a creat pericolul străpungerii aliniamentului de
apărare. Contraatacul puternic al Diviziei 10 infanterie română, aflat în
spatele trupelor ruse, a salvat o situaţie care putea deveni extrem de
periculoasă. Concomitent, grupul german condus de gen. von Morgen a atacat
poziţiile române din pădurea Prisaca, cele care protejau podul de la Cosmeşti,
forţând trupele române să se retragă şi să dinamiteze podul.
După două zile de acalmie relativă (4/17 – 5/18
august), a avut loc atacul general al trupelor inamice (6/19 august 1917), care
poate fi considerat apogeul bătăliei de la Mărăşeşti. Grupul de atac german,
comandat de gen. von Morgen, compus din 5 divizii de infanterie, a lovit în
segmentul de front cuprins între Panciu şi Mărăşeşti, apărat de diviziile
române. Cea mai intensă confruntare a fost în zona pădurii Răzoare, unde s-au
dus lupte grele pentru cota 100, care domina zona şi asigura stăpânirea ultimei
terase spre Siret. Aici, compania de mitraliere condusă de Grigore Ignat, care
a rezistat până la ultimul om, a întârziat înaintarea inamicului, în timp ce
marile unităţi române au rezistat tuturor atacurilor. Totodată, pentru
lichidarea inamicului pătruns, geneneralul Ion Popescu a organizat un contraatac cu
batalioanele de rezervă, obligând trupele germane să se retragă, cu mari
pierderi.
A treia etapă (7/20 august – 21 august/3
septembrie) s-a caracterizat prin slăbirea considerabilă a intensităţii
confruntării, inamicul făcând un ultim efort ofensiv pentru îmbunătăţirea
poziţiilor, în zona Varniţa-Muncelu.
Conccluzii
Bătălia de la Mărăşeşti, continuarea în timp şi
spaţiu a celei de la Mărăşti, a durat 28 de zile, între care 15 au fost de
luptă şi 13 de acalmie relativă. Datele tehnice confirmă amploarea deosebită a
confruntării. Armata a I-a română a pierdut 27 410 oameni, ceea ce reprezenta 16%
din efectivul avut la începutul bătăliei (între aceştia, 5 125 de morţi, 9 818
dispăruţi şi 12 467 de răniţi). Armata IV rusă a avut şi ea pierderi serioase,
cifrate la circa 25 650 de oameni, între care 7 083 morţi, 10 400 răniţi şi 8 167
dispăruţi. De cealaltă parte, Armata IX germană, principala grupare de forţe a
inamicului, a avut 60 000 – 65 000 de oameni scoşi din luptă (morţi, răniţi şi
dispăruţi).
Prin
rezistenţa viguroasă a trupelor româno-ruse la Mărăşeşti şi Oituz, inamicul a
fost forţat să renunţe la ofensivă, eşuând în încercarea de a ocupa Moldova şi de a
scoate România din război. Totodată, statul român îşi continua existenţa, la
fel şi s-a întărit speranţa românilor într-un deznodământ favorabil al
războiului.
