(Translated by https://www.hiragana.jp/)
Surparea de la Slănic se mărește de la o zi la alta. La ce concluzii au ajuns specialiștii | adevarul.ro

Surparea de la Slănic se mărește de la o zi la alta. La ce concluzii au ajuns specialiștii

0
Publicat:

Continuă starea de panică în Slănic (Prahova), acolo unde, de câteva zile, a apărut un crater uriaș pe o stradă, iar zeci de familii au fost evacuate. Autoritățile locale consideră că o posibilă cauză a surpării străzii de la Slănic ar putea fi infiltrațiile de apă în sol.

Surparea de la Slănic, Prahova. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Surparea de la Slănic, Prahova. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Mai mult, craterul a început să se mărească, iar un copac a alunecat în groapa plină cu apă, un brad stă să cadă, la fel un stâlp de electricitate care a fost deconectat de la rețeaua de electricitate.

Vergiliu Nanu, directorul Oficiului Județean de Cadastru Prahova, dă vina pe lucrările de gaze făcute în această iarnă, potrivit g4media.ro

„Nu au fost făcute studii geotehnice. Toată iarna au fost șanțuri pline cu apă aici”, reclamă Nanu.

Joi, 25 aprilie 2024, o porţiune din carosabilul străzii 23 August din oraşul Slănic s-a prăbuşit, formându-se un crater de doi metri, care acum este mai adânc.

Până acum 42 de persoane au fost evacuate din imobilele aflate în proximitate. Două familii au fost adăpostite la pensiuni din localitate, cu care autorităţile publice locale au încheiat un protocol.

Măsurătorile și cercetările vor continua timp de câteva zile, iar primele concluzii sunt așteptate după Paști.

Cercetarea zonei. FOTO Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului
Cercetarea zonei. FOTO Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a cerut autorităţilor locale să pună la dispoziţie studiile geotehnice şi geologice făcute în Slănic.

„În urma şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova din 27 aprilie 2024, prezidată de prefectul Emil Drăgănescu, referitoare la evenimentul de tasare a terenului şi apariţia fisurilor pe strada 23 August din Slănic, s-a solicitat autorităţilor publice şi operatorilor economici din zonă (Consiliului Judeţean Prahova, Primăriei Slănic, Societăţii Naţionale a Sării S.A.- Sucursala Salina Slănic şi unui operator economic), să pună la dispoziţie în termen de 48 de ore studiile geotehnice şi geologice efectuate pe raza localităţii Slănic, în vederea transmiterii acestora către instituţiile specializate şi organismelor abilitate", se preciza într-un comunicat transmis, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de Prefectura Prahova.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite