întâmplare

română

Etimologie

Din a (se) întâmpla.

Pronunție

• AFI: /ɨn.tɨm'pla.re/

Substantiv

Declinarea substantivului întâmplare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	întâmplare	întâmplări
Articulat	întâmplarea	întâmplările
Genitiv-Dativ	întâmplării	întâmplărilor
Vocativ	întâmplare	întâmplărilor

1. acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei.
2. ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment.
3. peripeție; aventură (neplăcută).
4. ceea ce se petrece în mod incidental; hazard.

Locuțiuni

• (loc.adv.) Din întâmplare = incidental.
• La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală.
• (pop.) La toată întâmplarea = în orice caz.
• (pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• planimetra

Referințe

• DEX '98 via DEX online