(Translated by https://www.hiragana.jp/)
Anorexie nervoasă - Wikipedia Sari la conținut

Anorexie nervoasă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Anorexia nervoasă este o tulburare psihiatrică din categoria tulburărilor de alimentare, caracterizată printr-o reducere anormală a greutăţii corpului şi printr-o deformare a imaginii propriului corp cu teama prevalentă , persistentă, de îngrăşare. Persoanele suferind de anorexia nervoasă îşi limitează greutatea corpului prin abţinerea voluntară îndelungată de a se hrăni (starvaţie sau post voluntar) (anorexia nervoasă de tip restrictiv) şi prin alte metode - ca de pildă abuzul de purgative, clisme, şi diuretice, folosirea de substanţe anorectigene, şi excesul de exerciţii fizice (anorexia nervoasă de tip eliminator, purgativ). Boala afectează mai ales tinerele adolescente, însă 10 % din cazuri apar la tineri de sex masculin. Anorexia nervoasă este o tulburare psiho - somatică sau psiho - fiziologică complexă, implicând componente psihologice, neuro-biologice şi socio-culturale. Termenul anorexia este de origine greacă veche: an (αあるふぁνにゅー- sau αあるふぁ -lipsa de, "αあるふぁ privativ" ), şi órexis (óρεξις)= dor, poftă, apetit (de la verbul "orégo" οおみくろんρろーεいぷしろんγがんまωおめが = a întinde , a oferi cuiva, a tinde spre) (există şi în greacă modernă: orexi - óρろーεいぷしろんξくしーιいおた = poftă). Bolnavul de anorexie nervoasă e numit de obicei "anorectic", deşi termenul simplu de anorexie (fără adaosul "nervoasă") este de fapt sinonim cu "inapetenţă", adică lipsa de apetit, lipsa de poftă de mâncare. Bolnavul de anorexie nervoasă nu e lipsit neapărat de poftă de mâncare, mănâncă intenţionat foarte puţin. "Anorexice" sau "anorexigene" sunt denumite substanţele care taie pofta de mâncare, care suprimă apetitul, folosite uneori în tratamentul obezităţii. În mass media, dar şi în literatura ştiinţifică termenul "anorexie nervoasă" este prescurtat de obicei sub forma "anorexie". Anorexia nervoasă are un risc crescut de mortalitate - până la 10%.

Istoric

Anorexia nervoasă a fost descrisă prima dată în 1694 de către Richard Morton (1637 - 1698), medicul regelui James al II-lea al Angliei, în tratatul său despre atrofia nervoasă (nervous atrophy), în care a semnalat între altele şi apariţia amenoreei, precum şi asocierea cu un comportament hiperactiv. Morton a descris cazul unei fete de 18 ani, fără poftă de mâncare şi emaciată într-atâta că rămăsese doar "piele şi schelet" ("skeleton only clad with skin'). Pierduse ciclul menstrual şi studia zi şi noapte fără semne de oboseală .

Morton nu găsise alte semne de patologie fizică şi gândea că boala se datora unei stări anormale a "spiritelor animale" şi slăbirii tonusului nervilor. El presupunea că pasiunile violente ale sufletului au deranjat spiritele animale ale acestei fete, trimiţând prea mult sânge la creier. De asemenea credea că, poate, şi schimbări în climă - nopţile foarte reci din anul 1684 - au contribuit la apariţia bolii.

Terapia pe care a propus-o - plasturi pe stomac, săruri de amoniu, doctorii amare (chalybeats) conţinând săruri de fier, nu au ajutat şi pacienta a decedat după câteva luni.

În 1859 Louis Victor Marce descrie şi el un caz de anorexie nervoasă.

În 1861 psihiatrul britanic Forbes Benignus Winslow, în cartea sa "Boli obscure ale creierului şi ale sufletului" a descris aşa-numita boală a "refuzului de a mânca" (refusal of food), dar cazurile descrise de el par să fi avut psihoze coexistente (schizofrenie sau alte boli psihotice), unde starvaţia voluntară se datora unor deliruri de otrăvire sau unor halucinaţii imperative - adică auzirii unor porunci imaginare.

În 1868 Sir William Wilthey Gull a dedicat şi el bolii un tratat şi i-a dat numele folosit până astăzi, de anorexia nervoasă. În diagnosticul diferenţial el a menţionat tuberculoza, tulburări mezenterice, şi a susţinut că în acest caz e vorba de o "apepsie isterica" (hysteric apepsia). Francezul Ernest Charles Lasègue a descris o triadă caracteristică, după opinia lui, acestei boli, pe care a denumit-o anorexie isterică: post, amenoree şi hiperactivitate. După cum se vede, amândoi, Gull şi Lasègue au fost convinşi de existenţa unor cauze psihice şi au legat această boală de isterie.

În 1914 Morris Simmonds din Germania pe baza unor date anatomo - patologice într-un caz de emaciere extremă a unei tinere lansează ipoteza endocrină - cea a unei insuficienţe hipofizare - cachexia hypophyseopriva sau sindromul Simmonds - numai că ipoteza aceasta conduce pe terapeuţi într-o direcţie greşită.

Asociaţia Americană de Psihiatrie în manualul ei diagnostic DSM III, de asemenea psihiatrul Paul Gurfinkel şi antropologul David Gamer de la Toronto, precum şi John Feigner de la St Louis în SUA ( mai restrictiv) au definit criterii mai precise de diagnostic ale anorexiei nervoase.

Katherine Halmi a descris diverse aspecte psihologice ale pacientelor cu anorexie, ca de exemplu surprinzătorul interes pentru reţete culinare şi pentru gătit celorlalţi membri ai familiei (o "obsesie pentru mâncare") paralel cu abţinerea severă de la mâncare.

Psihanalişti au emis ipoteze diverse despre originile restricţiei voluntare a alimentării la bolnavele de anorexie, dorinţa inconştientă de a fi impregnate (a induce sarcina) prin însămânţare orală, urmate de sentimente de vinovăţie care determină abţinerea de la alimentare.

Secolul al XX-lea, mai ales în a doua jumătate a lui, a cunoscut o creştere în incidenţa tulburărilor de alimentare, inclusiv a anorexiei nervoase. Creşterea a fost confirmată de studii în SUA şi în Europa de vest, de pildă, în Elveţia (Willi şi Grossman 1983). În etiologie au fost implicaţi factori culturali ca noile standarde de frumuseţe feminină impuse în diverse societăţi vestice, dar şi factori traumatici ca de exemplu abuzurile sexuale suferite în copilărie. Dintre psihiatrii şi psihoterapiştii care s-au ocupat în mod deosebit cu studiul tulburărilor de alimentare, inclusiv al anorexiei nervoase, se pot menţiona psihanalista americană de origine germană Hilde Bruch, terapeutul comportamental W. Stewart Agras, terapista cognitivă Katherine A.Halmi de la New York, Christopher Fairburn de la Londra, psihanalistul francez Philippe Jeammet.

Diagnosticul şi tabloul clinic

Criteriile cele mai utilizate la diagnosticarea anorexiei sunt cele ale clasificării DSM - IV - TR (Manualul Diagnostic şi Statistic al Tulburărilor psihice) a Asociaţiei Americane de Psihiatrie şi clasificarea ICD - 10 (clasificarea statistică internaţională a bolilor şi problemelor legate de sănătate) a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Deşi teste biologice pot ajuta la diagnosticul de anorexie, diagnosticul se bazează pe o combinaţie de comportamente, de credinţe şi experienţe relatate, precum şi caracteristici fizice ale pacientului. Anorexia nervoasă este de obicei diagnosticată de psihologi clinici, psihiatri sau alţi clinicieni cu calificarea necesară. De reţinut că criteriile diagnostice au menirea de a ajuta pe clinicieni şi nu de a fi reprezentative pentru ceea ce pacientul individual simte sau trăieşte în cursul bolii.

Criteriile diagnostice pentru anorexia nervoasă pot fi găsite în întregime la aici, iar cele ale DSM - IV - TR pot fi găsite la aici.

Criteriile DSM - IV :

  1. Refuzul de a menţine greutatea corpului la nivelul sau deasupra greutăţii minime considerate normală pentru o anumită vârstă şi înălţime (ex. pierderea ponderală ducând la menţinerea unei greutăţi corporale sub 85 % din greutatea optimă; sau incapacitatea de a realiza creşterea ponderală optimă în cursul perioadei de creştere, ducând la o greutate a corpului sub 85% din ponderea optimă.
  2. Teama intensă de a creşte în greutate sau de a se îngrăşa (de a deveni supraponderal sau obez)
  3. Tulburare în modul de a percepe greutatea şi forma corpului, influenţa exagerată a greutăţii şi a formei corpului asupra auto-evaluării, sau negarea gradului sever de slăbire
  4. La femeile postmenarheale. premenopauzale (femei care au trecut de vârsta menarhei, dar nu au ajuns la menopauză), amenoreea (absenţa a cel puţin trei cicluri menstruale succesive)
  5. sau alte tulburări de alimentaţie.

DSM - IV - TR specifică două tipuri de anorexie nervoasă :

  • Tipul restrictiv: în timpul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana nu a avut comportamente regulate de accese de mâncare rapidă sau de eliminare sau purgaţie (adică de vărsături auto - provocate, de exerciţii fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme)
  • Tipul cu Accese de mâncare rapidă sau Tipul eliminator: în cursul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat în comportamente ca accese de mâncare rapidă sau comportamente de eliminare (vărsături auto-provocate, exerciţii fizice exagerate sau abuzul de laxative, diuretice sau clisme)

Criteriile ICD-10 sunt similare, dar în plus fac menţiunea unor:

  1. moduri prin care pacienţii induc scăderea în greutate sau îşi menţin starea subponderală (evitarea alimentelor care îngraşă, vărsături auto-provocate, purgaţii auto-provocate, exerciţii fizice excesive, uz excesiv de substanţe anorexice sau diuretice);
  2. trăsături fiziologice, inclusiv o "tulburare endocrină răspândită în axa hipotalamo-hipofizo -gonadică, care se manifestă la femei prin amenoree şi la bărbaţi prin pierderea interesului sexual şi a potenţei.

De asemenea pot exista valori crescute ale GH (hormonul de creştere - somatotrop), ale cortizonului, schimbări în metabolismul periferic al hormonilor tiroidieni şi anomalii ale secreţiei de insulină", iar dacă debutul bolii este înainte de pubertate, întârziere sau oprire în dezvoltare.

Factori etiologici

Este clar ca nu există o singură cauză a acestei boli. Etiologia ei este pluricauzală:

  1. cauze sociale
  2. cauze psihologice
  3. cauze biologice

Cercetările actuale se concentrează asupra explicării factorilor cauzali existenţi şi căutarea altora noi. Însă este important să se aprecieze care este ponderea fiecărui factor în etiologia anorexiei nervoase. S-a apreciat ca importantă contribuţia presiunii sociale prin intermediul mass media exercitată asupra femeilor de a fi slabe.[1]

Factori biologici

Factori genetici

Studii pe familii şi pe gemeni au sugerat că factorii genetici contribuie cu 50 % la dezvoltarea tulburării de alimentare. [2] iar anorexia împărtăşeşte un risc genetic cu depresia clinică.[3] Aceste date sugerează că gene care influenţează în acelaşi timp reglarea alimentaţiei, cât şi personalitatea şi emoţiile, pot reprezenta factori etiologici importanţi.

Pentru testarea ipotezelor legate de efectele unor gene asupra unui comportament anumit s-au creat mai multe modele de anorexie - implicând supunerea animalelor la diferite stresuri externe, sau folosirea unor şoareci transgenici gene knockout.[4] Aceste modele au sugerat rolul etiologic al axei hipotalamo - hipofizo-suprarenală. Modelele acestea au fost însă criticate pentru faptul că alimentaţia este limitată de către experimentator şi nu de animal însuşi, şi că nu pot lua în considerare factorii culturali cunoscuţi ca implicaţi în dezvoltarea bolii.

Factori neurobiologici

S-au găsit corelaţii strânse între neurotransmiţătorul serotonina şi diferite fenomene psihologice ca starea de dispoziţie, somnul, vomitarea, pofta de mâncare şi funcţia sexuală. O recentă trecere în revistă a literaturii ştiinţifice a sugerat ca anorexia nervoasă este legată de o perturbare a sistemului serotoninic.[5] mai cu seamă în ariile din creier conţinând 5HT1A receptor-sistem legat mai ales de anxietate, starea de dispoziţie şi controlul impulsurilor. Starvaţia, se presupune a fi un răspuns la aceste efecte, ca şi la reducerea nivelului triptofanului şi la metabolismul hormonilor steroizi, care la rândul lor poate reduce nivelul serotoninei în aceste arii critice şi, în consecinţă să protejeze de anxietate. Din contră studiile receptorilor 5HT2A serotonină, (implicaţi în regulaţia alimentaţiei, a stării de dispoziţie şi a anxietăţii) sugerează ca activitatea serotoninică în aceste locuri este redusă. O problemă în aceste cercetări este dificultatea de a deosebi cauza de efect, şi că aceste perturbări în neurochimia creierului pot fi în aceeaşi măsură şi rezultat al starvaţiei (state-dependent), şi nu numai trăsături persistente care predispun pe unii la anorexie. Există, totuşi, dovezi că atât trăsături de personalitate (ca anxietatea şi perfecţionismul) cât şi tulburările sistemului serotoninic persistă şi după remisia anorexiei.[6] ceea ce sugerează că aceste perturbaţii ar putea fi factori cauzali.

Studii recente sugerează de asemenea că anorexia nervoasă ar putea fi legată de un răspuns autoimun la peptide de melanotrope, care influenţează apetitul şi reacţiile la stres. [7]

Factori nutriţionali

Deficitul de zinc cauzează o scădere a apetitului, care poate degenera în anorexie nervoasă, în tulburări de apetit şi mai ales într-o inadecvată nutriţie. Folosirea zincului în tratamentul bolnavilor de anorexie a fost susţinută din 1979 când a fost lansată de către Bakan. Cel puţin cinci experimente au arătat ca zincul ameliorează scăderea ponderală din anorexie. în 1994 un experiment dublu orb şi controlat cu placebo a arătat că administrarea de zinc (14 mg pe zi ) a a dublat rata masei corpului în anorexie.[8] Carenţa de alte substanţe ca de pildă tirozina şi triptofanul, precursori ai neurotransmiţătorilor monoaminici norepinefrina şi serotonina, respectiv, ca şi carenţa de vitamina B1 (thiamina) poate contribui la acest fenomen de malnutriţie indusă de malnutriţie/ tulburarea de alimentaţie |tp://jn.nutrition.org/cgi/content/full/130/5/1493S]</ref>

Factori psihologici

Numeroase cercetări asupra factorilor psihologici sugerează că anumite tendinţe în gândire şi percepţie pot contribui la menţinerea sau riscul de apariţie a anorexiei.

1/tulburare a imaginii corporale despre sine Comportamentul alimentar anorectic este considerat ca provenind din sentimente de îngrăşare şi de imagine despre sine ca fiind "neatractiv".[9] şi este menţinut de variate tendinţe, înclinaţii (bias) cognitive care denaturează evaluarea de către individ a propriului corp, a alimentelor şi nutriţiei.

Unul din cele mai cunoscute constatări este că oamenii suferind de anorexia nervoasă tind să supraestimeze dimensiunile sau grăsimea corpului lor. Un recent articol de revistă asupra cercetării în acest domeniu sugerează ca aceasta nu este de fapt o problemă de percepţie, ci o problemă a evaluării informaţiei perceptuale de către persoana afectată.[10] Studii recente sugerează că persoane cu anorexie nervoasă au o carenţă într- un anumit tip de bias de încredere excesivă în sine care face ca majoritatea oamenilor să se considere mai atractivi decât sunt consideraţi (clasificaţi - "rating" ) de alţii în realitate. Dimpotrivă, persoanele cu anorexie nervoasă par să -şi judece mai realist propria atractivitate decât persoanele neafectate de AN, adică ele nu posedă acest bias, înclinaţie augmentatoare a stimei de sine.ref>Jansen A, Smeets T, Martijn C, Nederkoorn C. (2006) I see what you see: the lack of a self-serving body-image bias în eating disorders. Br J Clin Psychol, 45 (1), 123-35. PMID 16480571.</ref>

2/trăsături de personalitate:

Persoanele cu anorexie nervoasă au fost găsite ca având anumite trăsături de personalitate considerate ca predispozante pentru tulburări de alimentare : un nivel înalt de obsesivitate (având gânduri intrusive despre alimente, sau despre chestiuni legate de greutatea corporală ), de ascetism, restricţie (capacitate de rezistenţă la tentaţii), şi nivele clinice de perfecţionism (căutarea patologică de standarduri personale înalte şi nevoia de control) - aceştia sunt factorii găsiţi cel mai des de către cercetători.[11]

3/co-morbiditate psihiatrică:

Frecvent există co- morbiditate : la persoanele cu anorexie nervoasa coexistă şi alte dificultăţi psihologice şi tulburări psihiatrice. Cele mai frecvente fiind:

În peste jumătate din cazurile de anorexie nervoasă la tinere femei se diagnostichează şi prezenţa în acelaş timp de tulburări afective (mai ales depresie) şi tulburarea de personalitate de limită (borderline).(Bemporad et al. 1992, vezi M Stone)

Sunt prezente grade înalte de depresie şi anxietate, chiar dacă nu întotdeauna ele îndeplinesc criteriile diagnostice ale unui sindrom specific.[12]

4/factori cognitivi

Rezultatele cercetărilor în domeniul neuropsihologiei în anorexia nervoasă nu sunt consecvente în diversele studii şi este greu de a diferenţia efectele starvaţiei asupra creierului de caracteristicile pe termen lung. Totuşi, o constatare destul de fiabilă este cea a existenţei unei slabe flexibilităţi cognitive.[13] (capacitatea de a schimba tipare de gândire, mai ales legată de functia lobilor frontali şi de sistemul executiv.

Alte studii au sugerat că anorexia ar fi menţinută de anumite tendinţe deviante (biases) în atenţie şi memorie. [14] Bias-urile atenţionale par să se concentreze în special în conceptele legate de corp şi dimensiunile corpului -acestea fiind mai evidente la persoanele cu anorexie. Unele studii limitate au găsit că bolnavii de anorexie au mai mare tendinţă de a-şi aminti materiale legate decât materiale nelegate de aceste subiecte.

Deşi s-au efectuat un număr mare de cercetări în domeniul factorilor psihologici ai anorexiei nervoase,sunt relativ puţine ipotezele care încearcă să explice boala în ansamblu.

Profesorul Chris Fairburn de la Universitatea Oxford şi colegii, au creat ceea ce se cheamă un model "transdiagnostic" [15] care aspiră spre o explicaţie a modului în care care sunt menţinute anorexia nervoasă, condiţiile înrudite cu ea, ca bulimia nervoasă şi tulburarea de alimentare nespecifică ED-NOS. Modelul lor s-a dezvoltat odată cu terapii psihologice. mai cu seamă cognitiv - comportamentale şi sugerează care sunt ariile unde clinicienii pot interveni cu tratamente psihologice. Modelul de bazează pe ideea că toate tulburările majore de alimentare (cu excepţia obezităţii au un număr de tipuri nucleare de psihopatologie:

  • perfecţionism;
  • auto-apreciere scăzută,
  • intoleranţă la anumite stări emoţionale (dificultatea de a reacţiona în mod potrivit)
  • dificultăţi interpersonale.

Un caz renumit de comportament cel puţin parţial anorectic manifestat prin dorinţa obsesivă de a menţine o greutate de până la maximum 50 kg (faţă de talia de 172 cm) prin diete excesive şi exerciţii fizice lungi şi intense, a fost împărăteasa Austriei, Elizabeta de Bavaria, cunoscută şi sub numele de Sisi sau Sissy. În ultima parte a vieţii ea a trăit sub impresia acumulării a multor experienţe de doliu după morţi premature şi în împrejurări tragice în familia imperială

Factori sociali şi culturali

Studii socio-culturale au pus în lumină rolul factorilor culturali în apariţia anorexiei nervoase ca "alegere de simptom" (vezi M Stone). Exemple de factori culturali:

  1. promovarea slăbirii ca formă ideală feminină în rândul naţiunilor vestice industrializate, mai ales prin mass media. Un studiu epidemiologic recent efectuat pe 989,871 de locuitori ai Suediei a indicat că
  • sexul,
  • originea etnică
  • statutul socio- economic

au avut influenţe considerabile asupra riscului de a se îmbolnăvi de anorexia nervoasă - cei având părinţi ne-europeni fiind cel mai puţin afectaţi de această boală, iar cei provenind din familii "albe", înstărite, având riscul cel mai ridicat. [16]

  • profesii

Un studiu clasic al lui Garner şi Garfinkel a demonstrat că persoanele având profesii unde se exercită o deosebită presiune socială în direcţia păstrării unei greutăţi corporale scăzute (ca de pildă, manechinele sau top-models, gimnastele şi balerinele, unii interpreţi din lumea filmului şi a spectacolului) sunt cele mai în risc de a suferi de anorexie nervoasă în cursul carierei lor.[17] iar cercetări ulterioare au sugerat că persoanele având anorexie au avut mai mult contact cu surse culturale care promovează reducerea greutăţii corporale. [18]

Elizabeta de Bavaria, sau "Sissi"

În 1983 lumea spectacolului din Vest a fost impresionată de decesul prin stop cardiac al căntăreţei Karen Carpenter ca urmare a unei recurenţe a anorexiei. Cu manifestări de anorexie nervoasă se spune că au trebuit să se măsoare şi fiica lui Sigmund Freud, Anna Freud (în tinereţea ei), devenită mai apoi renumită psihanalistă), poeta Anne Sexton, gimnasta Christy Henrich, actriţa Christina Ricci ş.a.


Deşi anorexia nervoasă este de obicei asociată cu culturile occidentale, se crede că expunerea la media din Vest a contribuit la creşterea cazurilor de boală şi în ţări ne-vestice. Totuşi s-a constatat că în alte culturi nu există aceeaşi "fobie de îngrăşare " ca în Vest, ci mai degrabă o scădere a poftei de mâncare însoţind celelalte semne ale tulburării. [19] În ţări şi colectivităţi unde există frecvent foamete şi subnutriţie sau mari lipsuri de alimente anorexia ar fi o alegere absurdă ca mijloc de exprimare a unui conflict psihologic (vezi M Stone). Profesorul Lambo din Nigeria susţinea la Congresul Mondial Psihiatric din Danemarca din 1986 ca în ţara lui nu ar exista cazuri de anorexie nervoasă.

  • tradiţii religioase - culturale de post şi ascetism-la femei în societăţi creştine:

exemplele din evul mediu ale prinţesei călugăriţe Margit (Margareta) a Ungariei (1242 - 1271) şi a călugăriţei Venerabila Lukardis din Oberweimar (sec. XIII).

Abţinerea de la mâncare a făcut parte din experienţele mistice ascetice şi de mortificare ale multora din femeile sfinte din istoria medievală a bisericii catolice ; după Rudolph Bell un comportament anorexic, însoţit uneori şi de vărsături auto-provocate, au caracterizat jumătate din cele 170 de femei sfinte din Evul Mediu a căror biografie le-a cercetat (R. Bell " Anorexia sacră"). Cazul cel mai faimos a fost al Sfintei Ecaterina de Siena (Caterina Benincasa) (1347 - 29 aprilie 1380).

În veacurile precedente, inclusiv în secolul al XIX-lea, în epoca victoriană în Marea Britanie, dar şi în SUA au devenit faimoase unele cazuri de " fete postitoare ",("fasting girls"), care, ca un fel de minune a naturii ("fata care nu mănâncă") inspirau ori un respect mistic ori curiozitate ca pentru un fenomen patologic de circ. Aşa au fost Sarah Jacob, "fata care nu mănâncă din Wales", Mollie Fancher sau "Enigma din Brooklyn". Unele puteau fi cazuri de patologie psihică, inclusiv de probabila anorexie nervoasă, isterie (ori personalitate disarmonică) sau de schizofrenie. Uneori erau suspectate de înşelătorie şi deveniseră obiect de investigaţie medicală.

Motivaţii filosofice şi religioase creştine de puritate şi acceptarea suferinţei şi a morţii pentru dragostea de adevăr au însoţit şi deprivaţia alimentară la care s-a supus filosoafa franceză de origine evreiască Simone Weil, decedată de starvaţie la 34 ani în 1943.

  • alţi factori psiho-sociali: abuzuri sexuale.

Pacientele diagnosticate cu tulburări alimentare au avut şi o istorie mai încărcată de experienţe de abuz sexual în copilărie ( până la 50 % din cazurile internate în spitale, cu o prevalenţă mai mică la cele tratate ambulator) (deşi Waller 1991,1992 în Anglia a găsit că acest procent de 50% este egal cu cel din rândul femei lor din populaţia generală!) Deşi trecutul de abuz sexual nu este considerat un factor de risc specific pentru anorexie ( în schimb este un factor de risc pentru tulburări psihiatrice în general ), cele care au suferit astfel de abuzuri au riscul mai crescut de a avea forme mai severe şi cu simptome cronice. [20] Între femeile suferinde de tulburări de alimentare s-a constatat că în istoria celor cu anorexie nervoasă pură se găsesc procentele cele mai mici de cazuri raportate de abuzuri sexuale (incestuoase sau extrafamilale) în copilărie (6 %) faţă de pacientele pur bulimice - (75%) ( Waller 1991,1992; Steiger şi Zanko, Montreal 1990). Internetul a uşurat comunicarea dintre bolnavele de anorexie şi bulimie în afara mediului curativ, cu mult mai reduse riscuri de respingere în contactele sociale decât în societatea mainstream. Au apărut o varietate de website-uri. Unele aparţinând unor persoane având anorexie, altele ale unor persoane vindecate, iar altele ale unor persoane de profesii curative. Majoritatea acestor site- uri sprijină concepţia medicală că anorexia este o tulburare care poate fi vindecată, deşi unele persoane afectate de anorexia nervoasă au format comunităţi online pro-ana care refuză abordarea medicală şi susţin că anorexia este "opţiunea pentru un anumit stil de viaţă ". Acestea din urmă folosesc internetul ca un mijloc de suport şi schimbă între ele reţete (weightloss tips) de mijloace pentru scăderea greutăţii. [21] Aceste site - uri au fost subiectul unui interes crescut în media, atrăgând atenţia asupra faptului ca ele încurajează tinerele femei să adopte sau să persiste în comportamente anorectice, şi de aceea unele (site-uri) au fost scoase din funcţie.[22]

Prognoză

Anorexia este considerată ca fiind una din tulburările psihiatrice cu o rată înaltă de mortalitate : circa 10 %.[23] Şi rata de sinucidere la bolnavii de anorexie este mai mare decât în populaţia generală şi este considerată a fi o cauză majoră de deces.[24] Un studiu recent a sugerat că "mai puţin de jumătate din bolnavi se vindecă complet, o treime se ameliorează", iar "20 % rămân suferinzi cronici". [25] În Suedia şi Danemarca ratele de sinucidere (ca şi la adolescenţi în general) sunt chiar mai mari decât la bolnavele de anorexie din SUA (Theander 1982, vezi M Stone)

Factori de prognoză nefavorabilă (vezi M Stone):

  1. spitalizări numeroase
  2. greutate corporală extrem de scăzută
  3. distorsiuni quasi - delirante ale imaginii corporale (overvalued ideas la limita deziluziilor sau delirului)

Pacienţii cronici rămân şi după ameliorarea simptomelor anorectice cu probleme de personalitate care necesita lungi psihoterapii - de orientare analitică, cognitivă sau suportivă).

Epidemiologie : incidenţa, prevalenţa,demografie

Majoritatea cercetărilor asupra incidenţei şi prevalenţei anorexiei s-au făcut în ţările industrializate din Occident, astfel încât rezultatele lor nu sunt în general aplicabile în afara acestor arii. Totuşi, recente articole de revistă [26] [27] ale studiilor de epidemiologie a anorexiei au sugerat o incidenţă de 8 -13/100,000 pe an şi o prevalenţă medie de 0.3%, folosindu-se criteriile stricte de diagnostic. Aceste studii au confirmat opinia că această tulburare afectează în mare măsură tinere adolescente, cele între 15 - 19 ani reprezentând peste 40 % din cazuri. Majoritatea cazurilor, este puţin probabil că are vreun contact oarecare cu serviciile de sănătate psihică. În total, 90% din cazurile de anorexie nervoasă sunt femei.[28] Fosson et al.(1987, vezi M Stone) au descris cazuri de anorexie nervoasă la fetiţe pre-pubertare înainte de menarhă -(apariţia menstruaţiei).

Tratament

  • Cura de creştere in greutate: Prima linie de tratament pentru anorexia nervoasă se concentrează pe imediata creştere în greutate - mai ales în cazurile care necesită spitalizare. În cazuri deosebit de grave, se pot aplica ordine de spitalizări forţate acolo unde legislaţia o permite. În majoritatea cazurilor persoanele bolnave sunt tratate ambulator, de către medici, psihiatri, psihologi clinici şi alte profesii din domeniul sănătăţii mentale.
  • Psihoterapia individuală. Un studiu de revistă clinică a sugerat că psihoterapia este o formă efectivă, care poate duce la restaurarea greutăţii, reapariţia menstruaţiei la paciente, şi o ameliorare a funcţiei psihologice şi sociale, în comparaţie cu eşantioane care au primit numai programe educaţionale sau simplu suport.[29]
    • psihoterapia psihodinamică (de orientare psihoanalitică) - promovată mai ales de Hilde Bruch (1973)
    • psihoterapia comportamentală:
      • tehnici de reinforcement pozitiv (Agras et al 1974) - în condiţii de spital: gratificarea pacientului cu un anumit privilegiu (ex.vizionarea unui program de televiziune, permiterea întâlnirii cu un prieten etc) în cazul unui anumit câştig în greutate într-o anumită perioadă de timp.
      • psihoterapia comportamentală - cognitivă - (K Halmi 1985, Garner & Bemis 1985). Totuşi articolul de revistă menţionează faptul că există numai un număr prea mic de experimente controlate randomizate pentru a susţine această recomandare, şi nici o formă specifică de psihoterapie nu prezintă un avantaj de ansamblu în comparaţie cu celelalte.
  • Terapia de familie a fost găsită de asemenea ca un tratament efectiv pentru adolescente cu anorexie.[30] şi mai ales o metodă pusă la punct la Spitalul Maudsley - larg folosită şi cu rezultate pozitive de ameliorare clinică în timp.[31] În anorexie sunt deseori evidente lupte de putere între fiică şi mamă, temeri de asumare a rolului adult de soţie şi mamă, (îngrăşarea devenind în ochii pacientei o echivalenţă a gravidităţii).
  • Tratamente medicamentoase, ca SSRI şi alte medicamente antidepresante, nu au fost găsite in general eficiente pentru anorexia nervoasă. [32] ori pentru prevenirea relapse-ului [33] Totuşi s-a menţionat rezerva ca nu există suficiente cercetări adecvate în acest domeniu.

Medicamente antidepresive sunt prescrise de obicei în anorexie, aceasta pentru cura depresiei şi anxietăţii coexistente. Suplimentarea cu Zinc 14 mg/zi este recomandată ca tratament de rutină în anorexia nervoasă, aceasta după ce un studiu a arătat dublarea greutăţii corpului după începerea tratamentului cu zinc. Mecanismul de acţiune presupus în acest caz ar fi creşterea eficienţei neurotransmisiunii în diverse părţi ale creierului, inclusiv în amigdală. După un aport adecvat de zinc apare o creştere a poftei de mâncare.[34]

  • Tratamente de grup. Există de asemenea terapii de grup în cadrul unor asociaţii non-profit şi a unor comunităţi, care oferă suport şi îndrumare persoanelor suferind de anorexie şi aparţinătorilor sau apropiaţilor lor.

Note

  1. ^ Tiggemann M and Pickering AS. (1996) Role of television în adolescent women's body dissatisfaction and drive for thinness Int J Eat Disord, Sep;20(2):199-203.
  2. ^ Klump KL, Kaye WH, Strober M (2001) The evolving genetic foundations of eating disorders. Psychiatr Clin North Am, 24 (2), 215-25. PMID 11416922.
  3. ^ Wade TD, Bulik CM, Neale M, Kendler KS. (2000) Anorexia nervosa and major depression: shared genetic and environmental risk factors. Am J Psychiatry, 157 (3), 469-71. PMID 10698830.
  4. ^ Siegfried Z, Berry EM, Hao S, Avraham Y. (2003) Animal models în the investigation of anorexia. Physiol Behav, 79 (1), 39-45. PMID 12818708.
  5. ^ Kaye WH, Frank GK, Bailer UF, Henry SE, Meltzer CC, Price JC, Mathis CA, Wagner A. (2005) Serotonin alterations în anorexia and bulimia nervosa: new insights from imaging studies. Physiol Behav, 85 (1), 73-81. PMID 15869768.
  6. ^ Kaye WH, Bailer UF, Frank GK, Wagner A, Henry SE. (2005) Brain imaging of serotonin after recovery from anorexia and bulimia nervosa. Physiol Behav, 86(1-2), 15-7. PMID 16102788.
  7. ^ Fetissov SO, Harro J, Jaanisk M, Jarv A, Podar I, Allik J, Nilsson I, Sakthivel P, Lefvert AK, Hokfelt T. (2005) Autoantibodies against neuropeptides are associated with psychological traits în eating disorders. Proc Natl Acad Sci U S A, 102 (41), 14865-70. PMID 16195379.
  8. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Zincappetitereview
  9. ^ Rosen JC, Reiter J, Orosan P.(1995) Assessment of body image în eating disorders with the body dysmorphic disorder examination. Behav Res Ther, 1, 77-84. PMID 7872941.
  10. ^ Skrzypek S, Wehmeier PM, Remschmidt H. (2001) Body image assessment using body size estimation în recent studies on anorexia nervosa. A brief review. Eur Child Adolesc Psychiatry, 10 (4), 215-21. PMID 11794546.
  11. ^ Wonderlich SA, Lilenfeld LR, Riso LP, Engel S, Mitchell JE. (2005) Personality and anorexia nervosa. Int J Eat Disord, 37 Suppl, S68-71. PMID 15852324.
  12. ^ O'Brien KM, Vincent NK. (2003) Psychiatric comorbidity în anorexia and bulimia nervosa: nature, prevalence, and causal relationships. Clin Psychol Rev, 23 (1), 57-74. PMID 12559994
  13. ^ Tchanturia K, Campbell IC, Morris R, Treasure J. (2005) Neuropsychological studies în anorexia nervosa. Int J Eat Disord, 37 Suppl, S72-6. PMID 15852325.
  14. ^ Cooper MJ (2005) Cognitive theory în anorexia nervosa and bulimia nervosa: progress, development and future directions. Clin Psychol Rev, 25 (4), 511-31. PMID 15914267.
  15. ^ Fairburn CG, Cooper Z, Shafran R. (2003) Cognitive behavior therapy for eating disorders: a "transdiagnostic" theory and treatment. Behav Res Ther, 41 (5), 509-28. PMID 12711261.
  16. ^ Lindberg L, Hjern A. (2003) Risk factors for anorexia nervosa: a national cohort study. International Journal of Eating Disorders, 34 (4), 397-408. PMID 14566927
  17. ^ Garner DM, Garfinkel PE. (1980) Socio-cultural factors în the development of anorexia nervoasă. Psychol Med, 10 (4), 647-56. PMID 7208724.
  18. ^ Toro J, Salamero M, Martinez E. (1994) Assessment of sociocultural influences on the aesthetic body shape model în anorexia nervosa. Acta Psychiatr Scand, 89 (3), 147-51. PMID 8178671.
  19. ^ Simpson KJ. (2002) Anorexia Nervosa and culture. J Psychiatr Ment Health Nurs, 9 (1), 65-71. PMID 11896858.
  20. ^ Carter JC, Bewell C, Blackmore E, Woodside DB. (2006) The impact of childhood sexual abuse în anorexia nervosa. Child Abuse Negl, 30 (3), 257-69. PMID 16524628.
  21. ^ Norris ML, Boydell KM, Pinhas L, Katzman DK. (2006) Ana and the internet: A review of pro-anorexia websites. International Journal of Eating Disorders, 39(6):443-7. PMID 16721839.
  22. ^ Reaves, J. (2001). Anorexia goes high tech. Time (July). Retrieved on April 16, 2007.
  23. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Birmingham_et_al2005
  24. ^ Pompili M, Mancinelli I, Girardi P, Ruberto A, Tatarelli R. (2004) Suicide in anorexia nervos: a meta-analysis. Int J Eat Disord, 36 (1), 99-103. PMID 15185278
  25. ^ Steinhausen HC. (2002) The outcome of anorexia nervosa in the 20th century. Am J Psychiatry, 159 (8), 1284-93. PMID 12153817.
  26. ^ Bulik CM, Reba L, Siega-Riz AM, Reichborn-Kjennerud T. (2005) Anorexia nervosa: definition, epidemiology, and cycle of risk. Int J Eat Disord, 37 Suppl, S2-9. PMID 15852310.
  27. ^ Hoek HW. (2006) Incidence, prevalence and mortality of anorexia nervosa and other eating disorders. Curr Opin Psychiatry., 19 (4), 389-94. PMID 16721169.
  28. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite LaskBryant-Waugh2000
  29. ^ Hay P, Bacaltchuk J, Claudino A, Ben-Tovim D, Yong PY. (2003) Individual psychotherapy in the outpatient treatment of adults with anorexia nervosa. Cochrane Database Syst Rev, 4, CD003909. PMID 14583998.
  30. ^ Lock J, Le Grange D. (2005) Family-based treatment of eating disorders. Int J Eat Disord, 37 Suppl, S64-7. PMID 15852323.
  31. ^ Le Grange D. (2005) The Maudsley family-based treatment for adolescent anorexia nervosa. World Psychiatry, 4 (3), 142-6. PMID 16633532.
  32. ^ Claudino AM, Hay P, Lima MS, Bacaltchuk J, Schmidt U, Treasure J. (2006) Antidepressants for anorexia nervosa. Cochrane Database Syst Rev, 1, CD004365. PMID 16437485.
  33. ^ Walsh BT, Kaplan AS, Attia E, Olmsted M, Parides M, Carter JC, Pike KM, Devlin MJ, Woodside B, Roberto CA, Rockert W. (2006) Fluoxetine after weight restoration in anorexia nervosa: a randomized controlled trial. JAMA, 295(22), 2605-12. PMID 16772623.
  34. ^ Birmingham CL, Gritzner S (2006) How does zinc supplementation benefit anorexia nervosa? Eating and Weight Disorders, 11 (4), e109-111. PMID 17272939

Surse

  • Michael Stone - Healing the Mind - A History of Psychiatry from Antiquity to the Present - Pimlico 1998 Random House London

Legături exterioare

Vezi şi

  • Ginette Raimbault, Caroline Eliacheff -

Les Indomptables - Figures de l'anorexie ,Editions Odile Jacob, col.Points, 1989,Paris

  • R.M.Bell - Holy Anorexia,The University of Chicago Press , 1985

Format:Link FA

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Anorexie_nervoasă&oldid=4107396