Etna
Etna | |
Etna, văzut din avion | |
Altitudine | 3.357 metri (variabilă). Înălțimea depinde de activitatea vulcanică. Diametrul conului: circa 40 km. |
---|---|
Localizare | Sicilia, Italia |
Coordonate | |
Vârsta | 500.000 ani |
Ultima erupție | Iulie 2024 |
Tip | Stratovulcan (tip compozit) |
Localizare pe hartă | |
Modifică date / text |
Etna este un vulcan activ din Sicilia, Italia.
Așezare
[modificare | modificare sursă]Situat pe insula Sicilia din Italia, în apropiere de orașele Messina și Catania, vulcanul Etna are înălțimea de 3357 m,[1] fiind cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa. Se estimează că vulcanul erupe la fiecare 3 luni, și că la fiecare aproximativ 150 de ani sunt distruse și localități.
Înălțimea sa este controversată, datorită distrugerii parțiale a conului vulcanic la erupții, care au format până la 400 de cratere secundare. Aria de acțiune distrugătoare a vulcanului se întinde pe o suprafață de 1.250 km².
Cu toate acestea, poalele vulcanului sunt dens populate; acest fapt se explică prin fertilitatea deosebită a solului. Cenușa vulcanică adusă de erupții a creat un sol adecvat pentru cultivarea viței de vie, a pomilor fructiferi și a măslinilor.
Particularitate
[modificare | modificare sursă]Având o activitate de peste 6000 de ani, vulcanul Etna este vulcanul activ cu cea mai lungă perioadă de activitate.[2]
Turism
[modificare | modificare sursă]Turismul este foarte dezvoltat; în anul 1981, regiunea a fost declarată parc național. Aici se găsesc și zone de schi alpin de importanță europeană. Există și un teleferic cu care se poate urca până la altitudinea de 2.600 m, distrus în 2002 de o erupție, dar repus în funcțiune în anul 2004.
Dacă un turist dorește să urce pe vulcan, se poate ajunge cu automobilul până la locul de parcare „Etna nord”, de unde se continuă drumul cu un jeep aprobat de administrația locală, până la craterul Sapiența. O alternativă este pe jos, de la locul de parcare începând un traseu de 4–5 ore (pentru cei care cunosc zona).
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ „L'Etna si supera. Nuovo record di altezza a 3357 metri”. . Accesat în .
- ^ Neguț, Silviu și Nicolae, Ion: Superlative geografice, Editura Ion Creangă, București 1978, pag. 132.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Where Etna is monitored: Istituto Nazionale di Geofisica e Vulcanologia, Sezione di Catania
- Exhaustive coverage of Mt. Etna geology and history Arhivat în , la Wayback Machine.
- Mount Etna Live Webcams
- Mount Etna - Geological formation Arhivat în , la Wayback Machine.
- - VR panorama
- Ce vad ochii care nu mai vad, 14 aprilie 2008, Radu Sergiu Ruba, Descoperă
- Cel mai misterios vulcan din lume, Etna, dă bătăi de cap experților: „Erupțiile recente sunt neobișnuite”, 28 mai 2013, Descoperă - sursa