Bătălia pentru Caucaz
Bătălia pentru Caucaz | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a Frontul de Răsărit | |||||||
Avansul armatei germane în vara anului 1942 | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Germania Nazistă Regatul României Regatul Ungariei Regatul Italiei (1861-1946) Croația insurgenți Ceceni | Uniunea Sovietică | ||||||
Conducători | |||||||
Wilhelm List Richard Ruoff Ewald von Kleist Petre Dumitrescu Jozef Turanec Kingdom of Italy Italo Gariboldi | Semion Budionnîi Rodion Malinovski | ||||||
Efective | |||||||
764.000 soldați 5290 mortiere și tunuri 700 tancuri 530 avioane[1] | ~1.000.000 soldați 11.300 mortiere și tunuri 1.300 tancuri 900 avioane | ||||||
Pierderi | |||||||
281.000 morți, răniți și dispăruți | 344.000 morți, răniți și dispăruți | ||||||
Modifică date / text |
Bătălia pentru Caucaz este un nume generic pentru o serie de operațiuni militare pe frontul de răsărit în timpul celui de-al doilea război mondial în regiunea Caucazului.
În 1942, Wehrmachtul a lansat Operațiunea Edelweiss, care avea ca obiectiv cucerirea câmpurilor petroliere din Azerbaidjan. Ofensiva germană a fost oprită de Armata Roșie în septembrie în Cecenia, în parte datorită transferării de trupe germane către Stalingrad, unde se desfășura o aprigă luptă pentru cucerirea orașului. Contraofensiva sovietică a fost lansată în ianuarie 1943. Baza militară de importanță strategică de la Novorossisk până în septembrie, iar Peninsula Taman a fost recucerită până la începutul lunii octombrie.
În memoriile sale, comandantul sovietic Ivan Tiulenev îșî amintește de valurile miilor de civili care încercau să se refugieze spre porturile Mării Caspice Mahacikala și Baku. De aici, refugiații se îndreptau mai departe spre Krasnovodsk - Turkmenistan. În același timp, în criză de timp, autoritățile sovietice nu au reușit să evacueze întreprinderile industriale și utilajele petroliere. În aceste condiții, sondele petroliere de la Maikop au fost aruncate în aer de Armata Roșie, pentru a împiedica folosirea zăcămintelor de către inamici.
Forțele beligerante
[modificare | modificare sursă]Armata Roșie
[modificare | modificare sursă]- Frontul Caucazian de Nord – Semion Budionnîi – până în septembrie 1942;
- Frontul Transcaucazian – Ivan Tiulenev
- Flota Mării Negre – Filipp Oktiabrski
- Flotila Mării Azov – Serghei Gorșkov
Wehrmacht
[modificare | modificare sursă]- Grupul de Armate A – Wilhelm List
- Armata I Panzer – Ewald von Kleist
Ofensivele germane (1942)
[modificare | modificare sursă]- 3 august, 1942 – Wehrmachtul a cucerit Stavropolul;
- 10 august, 1942 – Wehrmachtul a cucerit Maikopul;
- 12 august, 1942 – Wehrmachtul a cucerit Krasnodarul;
- 25 august, 1942 – Wehrmachtul a cucerit Mozdokul;
- 11 septembrie, 1942 – Wehrmachtul a cucerit Novorossiyskul;
- septembrie 1942 – Ofensiva germană a fost oprită lângă Mozdok.
Ofensivele sovietice (1943)
[modificare | modificare sursă]- 3 ianuarie, 1943 – Armata Roșie a eliberat Mozdokul;
- 21 ianuarie, 1943 – Armata Roșie a eliberat Stavropolul;
- 23 ianuarie, 1943 – Armata Roșie a eliberat Armavirul;
- 29 ianuarie, 1943 – Armata Roșie a eliberat Maikopul;
- 5 februarie, 1943 – Debarcarea sovietică de la Novorossisk;
- 12 februarie, 1943 – Armata Roșie a eliberat Krasnodarul;
- 9 septembrie, 1943 – Linia albastră a defensivei germane a fost străpounsă;
- 16 septembrie, 1943 – Armata Roșie a eliberat Novorossiskul;
- 9 octombrie, 1943 – Armata Roșie a eliberat Peninsula Taman.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Alexander Werth, The Battle of Stalingrad, capitolul 7, "Caucasus, there and back", pag. 648-651
- Ivan Tiulenev, "Через три воины" (Prin trei războaie), Moscova, 1960, pag. 176.