Calendula

Calendula
Calendula officinalis
Clasificare științifică
Regn:	Plantae
Încrengătură:	Magnoliophyta
Clasă:	Magnoliopsida
Ordin:	Asterales
Familie:	Asteraceae
Gen:	Calendula L., 1753
Specii
Listă specii

Calendula este un gen de plante din familia Asteraceae, ordinul Asterales.

Specii

Genul Calendula L. cuprinde cca 20 specii, dintre care: C. officinalis L., C. arvensis L., C. stellata Cav., C. marocana Ball., C. aegiptiaca Desf., C. persica C.A.Mey, C. gracilis DC, C. macranta Tin&Guss., C. bicolor Rafin., C. maritima Guss., C. pachysperma Zoh., C. gracilis DC., C. palaestina Boiss., C., tripterocarpa Rupr., C. lazemaire, C. caracalensis Vass., C. suffruticosa Vahl. ssp. fulgida (Rafin.)Ohle și ssp. tomentosa Murb., C. algeriensis Boiss&Reut.

Morfologie

Articol principal: Gălbenele.

Gălbenelele (Calendula officinalis) sunt plante anuale, rar bienale, cu rădăcina pivotantă, alb-gălbuie, lungă de cca. 20–25 cm și groasă până la 1 cm. Tulpina este ierboasă, erectă, cu talia de 20-40 (uneori pînă la 80) cm, bogat ramificată, pubescentă glandular. Tulpina este erectă, foliată, cu 5-25 ramificații. Frunzele sunt alterne, sesile, întregi, de culoare verde-viu, glabre. Frunzele sunt sesile, alterne, cu marginea întreagă. Cele inferioare sunt invers lanceolate, rotunjite la vîrf, lungi până la 18–20 cm, iar spre partea superioară sunt din ce în ce mai înguste și mai mici. Tulpina și frunzele sunt lipicioase. Florile sunt grupate în antodii terminale, cu diametrul de 3–5 cm, câte 20-50 la o plantă. Acestea au pe margine flori ligulate, hermafrodite, fertile, 15-40 la populațiile locale și 60-500 la soiurile cu inflorescențe involte (,,bătute"). Procentul de flori ligulate (care interesează în primul rând pentru valorificare) din întreaga inflorescență este între 20 și 45% în funcție de soi. În centrul inflorescenței se găsesc florile tubuloase, sterile (gălbenele fac excepție de la regula familiei Asteraceae la care florile tubuloase, din centrul inflorescenței, sunt fertile), de aceeași culoare ca și cele ligulate sau maronii. Polenizarea este alogamă, entomofilă. Fructele sunt achene curbate în formă de seceră sau barcă arcuită care formează niște inele (de unde și denumirea în limba germană “Ringelblume” = floare cu inele), cu mici țepi pe suprafață. Achenele din interiorul receptaculului sunt de dimensiuni mai mici decât cele marginale. MMB este, în medie, de cca. 10,2 (8-15) g.

Denumiri populare

În folclorul românesc gălbenelele se mai numesc și: boance, calce, calinică, călincă, căldărușe, cilimică, cilimine, coconițe, crăițe, felimică, filimică, fetișcă, flori galbene, flori oșenești, gălbenioare, hilimică, năcoțele, ochi-galbeni, gălbenare, ochișele, roșioare, rujinele, rujulițe, rusculițe, salomie, salunii, sinilii, stîncuțe, tătăiși, vâzdoage, chilimiche, cilimini, filimină, filimini, filincică, hloare, floare galbenă, gălbănușe, gălbioare, hilimică, năcoțele, ochiul boului, ogriștene, roșioară, roșiori, roșuliță, ruginele, ruguliță, rujinei, rujinele, rujmică, rujnică, rușnici, rușori, rușulițe, salomie, sălunină, silinii, silunini, stâncuță, rătăiși.

Bibliografie

• CRĂCIUN, Florentin, Mircea Alexan, Carmen Alexan, 1988. Ghidul plantelor medicinale uzuale. București.
• FĂLTICEANU MARCELA, NECULAI MUNTEANU, 2006. Plante utile pentru grădina dumneavoastră. Editura Tipo Moldova, ISBN 973-8900-18-2.
• GONCEARIUC MARIA, 2008. Plante medicinale și aromatice cultivate. Academia de Științe a Moldovei, ISBN 978-9975-9814-2-2, 226 p.
• MUNTEAN LEON S., MIRCEA TĂMAȘ, SORIN MUNTEAN, LEON MUNTEAN, MARCEL M. DUDA, DAN I. VÂRBAN, SIMION FLORIAN, 2007. Tratat de plante medicinale cultivate și spontane, Ed. Risoprint Cluj-Napoca, 928 p, ISBN 978-973-751-463-9.
• PINTEA ADELA, 2001, Carotenoide, lipide și alți compuși biologic activi în Calendula officinalis L., Teză de doctorat, UBB Cluj-Napoca.
• TĂMAȘ, M., M. ROȘCA, DORINA TÂRNOVEANU, ADRIANA MEȘTER, 1997. Repartizarea principiilor active în inflorescențele de Calendula officinalis L. În Clujul Medical – Revistă de Medicină și Farmacie. Vol. LXX, Nr. 1, p. 73-78.