(Translated by https://www.hiragana.jp/)
Denis Law - Wikipedia Sari la conținut

Denis Law

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Denis Law
Informații generale
Nume complet Denis Law
Data nașterii (84 de ani)
Locul nașterii Aberdeen, Scoția
Înălțime 175 cm
Greutate 69 kg
Post Atacant
Informații despre echipă
Echipa actuală retras din activitate
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1956-1960 Huddersfield 81 (16)
1960-1961 Manchester City 44 (21)
1961-1962 Torino 27 (10)
1962-1973 Manchester United 309 (171)
1973-1974 Manchester City 24 (9)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1958-1974 Scoția 55 (30)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern la data de 9 iunie 2006
# Selecții și goluri la națională până la data de 30 mai 2006

Denis Law (n. 24 februarie 1940, Aberdeen, Scoția) este un fotbalist scoțian, retras din activitate. Law și-a făcut un nume ca atacant din anii '1950 până în anii '1970.

Cariera de fotbalist a lui Law a început la echipa de liga a doua engleză Huddersfield Town, în 1956. După patru ani petrecuți la Huddersfield, s-a transferat la Manchester City pentru 55.000 de lire sterline, stabilind pe atunci un record în Marea Britanie.[1]. Law a jucat pentru City un singur an, înainte să fie achiziționat de Torino pentru 110.000 de lire sterline, pe atunci un record pentru transferul între un club din Anglia și un club din Italia.[2] Deși a evoluat bine în Italia, s-a adaptat cu greu acolo, și până la urmă a semnat cu Manchester United în 1962, stabilind un nou record de transfer în Marea Britanie, 115.000 de lire sterline.[3]

Denis Law este cunoscut în special pentru cei unsprezece ani petrecuți la Manchester United, unde a înscris 236 de goluri în 409 partide, primind numele de „The King” („Regele”) [4] și The Lawman („Omul legii”) de la suporterii echipei. Este singurul fotbalist scoțian din istorie care a câștigat prestigiosul premiu Fotbalistul European al Anului, în 1964, și a contribuit la titlurile câștigate de Manchester United în 1965 și 1967. Law a părăsit-o pe United în 1973, semnând pentru un sezon cu Manchester City, și participând apoi cu naționala Scoției la Campionatul Mondial de Fotbal 1974. Law a strâns 55 de selecții în tricoul naționalei, și este la egalitate pe primul loc în ceea ce privește golurile marcate la națională, cu 30 de reușite.[5] Law este al doilea marcator din istoria lui Manchester United, în urma legendarului Bobby Charlton.

  1. ^ Echivalent cu aproximativ 900.000 de lire sterline în 2004, conform conversiunii de la measuringworth.com.
  2. ^ Echivalent cu aproximativ 1,7 milioane de lire sterline în 2004, conform conversiunii de la measuringworth.com.
  3. ^ Echivalent cu aproximativ 1,6 milioane de lire sterline în 2004, conform conversiunii de la measuringworth.com.
  4. ^ Denis Law și Ron Gubba, Denis Law – O autobiografie (Londra: Futura Publications, 1980), 8.
  5. ^ Kenny Dalglish a marcat de asemenea 30 de goluri pentru Scoția, în 102 partide.