Brentano face legătura dintre filozofie și psihologie, el fiind un reprezentant al celor care au legat filozofia scolastică din evul mediu cu psihologia. El descrie termenul de „inexistența intenționată a unui obiect” care este bazat pe trei elemente: imaginație, părere preconcepută, variații psihice.
Franz Brentano este unul dintre cei mai influenți gânditori de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A reintrodus teoria intenționalității în gândirea contemporană și a elaborat într-o modalitate exemplară problematica psihologiei descriptive. Cercetările sale psihologice reprezintă punctul de pornire nemijlocit al elaborării fenomenologiei lui Edmund Husserl și al teoriei obiectului a lui Alexius Meinong, iar disertația sa este opera care a inspirat interogația heideggeriană asupra ființei.
„Fără Brentano nu aș fi scris un rând de filozofie.“
(Edmund Husserl, scrisoare către Maria Bruck)
„Stimate domnule Richardson! Una dintre întrebările scrisorii dumneavoastră este următoarea: «Cum trebuie de fapt înțeleasă prima dumneavoastră experiență legată de întrebarea privitoare la ființă la Brentano?» – Vă referiți probabil la faptul că prima scriere filozofică pe care am aprofundat-o constant începând din 1907 a fost disertația "Despre multipla semnificație a ființei la Aristotel" (1862). Pe pagina de titlu a acestei scrieri se afla următoarea expresie aristotelică: to on legetai pollahos. Traduc: «ființarea se manifestă într-un mod multiplu (în ființa ei)». În această expresie se ascunde întrebarea care mi-a determinat drumul gândirii: care este determinația simplă și unitară a ființei care domină toate semnificațiile ei multiple? Ce înseamnă a fi?“
(Martin Heidegger, scrisoare către Richardson, 1963)
.svg){kind=small}
