(Translated by https://www.hiragana.jp/)
Lista monumentelor ocrotite de stat din raionul Sîngerei - Wikipedia Sari la conținut

Lista monumentelor ocrotite de stat din raionul Sîngerei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lista monumentelor din raionul Sîngerei cuprinde monumentele patrimoniului cultural din raionul Sîngerei înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.[1]

Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1531-XII[2] împreună cu Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor RM din 22 iunie 1993.[3] În Monitorul Oficial nr. 1 din 1994 a fost publicată doar Legea, fără a include însă și Registrul, care a fost publicat mult mai târziu, la 2 februarie 2010. A nu se confunda cu Registrul arheologic național sau cel al monumentelor de for public, care sunt liste diferite ce vizează doar anumite compartimente ale patrimoniului cultural, întocmite în baza unor legi separate.

Lista completă este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii din Republica Moldova, dar înainte ca modificările să intre în vigoare acestea trebuie să fie aprobate de către Parlament. Această listă este menită să cuprindă și actualizările ulterioare.

Nr. Localizare Denumire Datare Tip Însemnătate Imagine Erori
 2280 Sîngerei
47°38′11″N 28°08′18″E / 47.63633144336°N 28.138405018619°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Gheorghe” 1870  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2281 Sîngerei
47°38′14″N 28°08′39″E / 47.637166461232°N 28.144134494761°E ({{PAGENAME}})
Memorial al gloriei militare la mormântul comun al 26 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 156 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d) 1983  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 2283 Sîngerei
47°38′05″N 28°08′22″E / 47.634836167703°N 28.139549180935°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul a 41 ostași căzuți în 1941  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2294 Alexăndreni
47°48′35″N 28°05′12″E / 47.809696599742°N 28.086754404991°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 86 consăteni căzuți în 1941-1945 1974  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2296 Bălășești
47°39′34″N 28°21′45″E / 47.659455594913°N 28.362480870804°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae” 1867  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2297 Bălășești
47°39′37″N 28°21′19″E / 47.660161315789°N 28.355165433822°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 36 consăteni căzuți în 1941-1945  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2304 Bilicenii Noi
47°41′45″N 28°02′15″E / 47.695931627757°N 28.037623579035°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 40 ostași consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2316 Bilicenii Vechi
47°39′06″N 28°02′49″E / 47.651535895268°N 28.046858104411°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” 1901  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2317 Bilicenii Vechi
47°39′35″N 28°03′01″E / 47.659817975077°N 28.05038827037°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 9 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 124 consăteni căzuți în 1941-1945  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2318 Bilicenii Vechi Mormântul comun al ostașilor căzuți în război 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2321 Bobletici
47°27′59″N 28°03′14″E / 47.466500546017°N 28.053831029977°E ({{PAGENAME}})
Biserici sec. XIX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2322 Bocancea-Schit
47°30′12″N 28°08′15″E / 47.503307978905°N 28.137364394471°E ({{PAGENAME}})
Schitul Antoneuca jum. II a sec. XIX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2235 Bursuceni Biserica de lemn „Sf. Nicolae”⁠(d) 1869  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 2342 Chirileni Monument în memoria a 11 consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2354 Chișcăreni
47°33′33″N 28°01′18″E / 47.559191806303°N 28.021636730218°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae” înc. sec. XX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2355 Chișcăreni Biserica „Adormirea Maicii Domnului” 1912  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2357 Chișcăreni
47°33′46″N 28°01′28″E / 47.562719231622°N 28.024410221172°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul victimelor fascismului (1941-1945) și a 50 ostași căzuți în 1944 1954  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2358 Chișcăreni Mormântul ostașului căzut în 1941  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2364 Ciuciuieni Monument în memoria a 39 consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2371 Coada Iazului
47°39′32″N 27°59′53″E / 47.658937835926°N 27.997982368773°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 20 consăteni căzuți în 1941-1945 1985  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2372 Coada Iazului Mormântul ostașului 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2376 Copăceni
47°36′37″N 28°14′19″E / 47.610188106052°N 28.238577281813°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Ioan Teologul”⁠(d) 1810  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2377 Copăceni
47°36′49″N 28°13′55″E / 47.613645316776°N 28.231978629242°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul a 36 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 109 consăteni căzuți în 1941-1945 1956  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2385 Coșcodeni
47°29′02″N 28°03′06″E / 47.483816465284°N 28.051690207661°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” 1855  At  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2386 Flămînzeni
47°29′26″N 28°03′53″E / 47.490421183988°N 28.064775715982°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 106 consăteni și la mormântul a 71 ostași căzuți în 1941-1945 1952  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2390 Cotiujenii Mici
47°42′11″N 28°18′29″E / 47.702978587847°N 28.308056651195°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 83 consăteni căzuți în 1941-1945 1974  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2391 Cotovca
47°51′08″N 27°58′33″E / 47.852087354768°N 27.975719633589°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 8 consăteni căzuți în 1941-1945 1980  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2394 Cubolta
47°52′38″N 28°02′14″E / 47.877316767415°N 28.03722861026°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Elizabeta” cu poarta-clopotniță⁠(d) 1865  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2395 Cubolta
47°52′44″N 28°02′09″E / 47.878943479066°N 28.035718086406°E ({{PAGENAME}})
Conacul Leonard cu parc și statui sec. XIX  At   Ar  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2397 Cubolta
47°52′28″N 28°02′15″E / 47.874338988854°N 28.037377493498°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 44 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d) 1968  Is  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2398 Cubolta
47°52′38″N 28°02′15″E / 47.87721928963°N 28.03747213943°E ({{PAGENAME}})
Monument funerar al familiei Leonard. La biserică⁠(d) sf. sec. XIX  Ar  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2400 Dobrogea Nouă
47°49′38″N 27°56′33″E / 47.827227076029°N 27.942499680154°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”⁠(d) înc. sec. XIX  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 2402 Dobrogea Veche
47°50′30″N 27°56′06″E / 47.841691°N 27.934944°E ({{PAGENAME}})
Biserica de lemn de rit vechi ortodox rus „Adormirea Maicii Domnului”⁠(d) sec. XIX  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 2413 Drăgănești
47°42′56″N 28°15′01″E / 47.715690630736°N 28.250323672523°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae” 1882  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2414 Drăgănești Spitalul Zemstvei 1873  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2415 Drăgănești
47°43′02″N 28°15′03″E / 47.717184888977°N 28.250950776177°E ({{PAGENAME}})
Mormânt comun al membrilor comitetului agrar 1918  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2416 Drăgănești Monument la mormântul aviatorului căzut în 1944  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2421 Dumbrăvița Monument la mormântul a 20 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 90 consăteni căzuți în 1941-1945 1972  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2426 Elizavetovca
47°46′59″N 28°01′07″E / 47.782998894789°N 28.018511478361°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 55 consăteni căzuți în 1941-1945 1967  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2438 Heciul Nou
47°46′24″N 28°03′26″E / 47.773285606146°N 28.057244381589°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae” 1892  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2439 Heciul Nou
47°46′27″N 28°03′33″E / 47.774078696902°N 28.059176949049°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 48 consăteni căzuți în 1941-1945 1968  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2441 Heciul Vechi
47°48′04″N 28°06′09″E / 47.801077314772°N 28.102427092973°E ({{PAGENAME}})
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”⁠(d) 1791  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2442 Heciul Vechi Monument în memoria a 131 consăteni căzuți în 1941-1945 1965  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2444 Iezărenii Vechi
47°33′58″N 28°05′11″E / 47.565978066032°N 28.086315273587°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul a 3 aviatori și în memoria a 90 consăteni căzuți în 1941-1945 1980  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2457 Iezărenii Vechi
47°33′57″N 28°05′12″E / 47.565802467519°N 28.086730247795°E ({{PAGENAME}})
Biserică 1924  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2475 Mihailovca
47°35′38″N 28°15′53″E / 47.593824268249°N 28.264738060708°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 39 consăteni căzuți în 1941-1945 1977  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2480 Mîndreștii Noi Mormântul comun al 2 ostași 1941  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2496 Pepeni
47°38′23″N 28°20′47″E / 47.639787784086°N 28.346291662925°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” sec. XIX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2497 Pepeni
47°38′23″N 28°20′50″E / 47.639589955587°N 28.347105944777°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 121 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d) 1970  Is  N Încarcă foto Raportează eroare
 2509 Prepelița
47°35′07″N 28°20′56″E / 47.585299691023°N 28.348821490793°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae” sec. XIX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2510 Prepelița
47°35′03″N 28°20′27″E / 47.584095461962°N 28.340853856804°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 54 consăteni căzuți în 1941-1945 1973  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2520 Rădoaia
47°43′38″N 28°09′15″E / 47.727174011887°N 28.154074488932°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Înălțarea Domnului” 1885  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2521 Rădoaia Casa lui C. Clipca înc. sec. XX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2522 Rădoaia
47°43′42″N 28°09′38″E / 47.728351385414°N 28.160689017882°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul a 2 ostași căzuți în 1944 și în memoria a 79 consăteni căzuți în 1941-1945  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2523 Rădoaia Mormântul aviatorului 1941  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2529 Răzălăi
47°38′35″N 28°21′46″E / 47.642971301307°N 28.362697621901°E ({{PAGENAME}})
Conac⁠(d) jum. II a sec. XIX  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2530 Răzălăi Monument în memoria a 17 consăteni căzuți în 1941-1945 1986  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2539 Sacarovca Monument în memoria a 14 consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2544 Sîngereii Noi
47°43′14″N 28°05′17″E / 47.720610613956°N 28.088093320688°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 36 consăteni căzuți în 1941-1945 1970  Is  L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2547 Sloveanca
47°39′27″N 28°22′48″E / 47.657532374619°N 28.379955164039°E ({{PAGENAME}})
Conacul cu parc al lui Dombas⁠(d) jum. II a sec. XIX  At  N Încarcă foto Raportează eroare
 2548 Sloveanca
47°39′25″N 28°22′50″E / 47.657020600293°N 28.380456838136°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 21 consăteni căzuți în 1941-1945 1974  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2550 Slobozia-Chișcăreni
47°34′07″N 28°00′00″E / 47.568560711394°N 27.999874365824°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Treime” înc. sec. XX  At  L Încarcă foto Raportează eroare
 2559 Tăura Veche
47°32′15″N 27°57′03″E / 47.537460029029°N 27.950823138336°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 50 consăteni căzuți în 1941-1945 1985  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2562 Țambula
47°41′51″N 27°55′14″E / 47.697465881787°N 27.920436825181°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 26 consăteni căzuți în 1941-1945 1975  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2570 Țiplești Monument în memoria consătenilor căzuți în 1941-1945  Is  L Încarcă foto Raportează eroare
 2573 Țipletești
47°49′05″N 28°07′14″E / 47.818034664779°N 28.120442086345°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”⁠(d) 1920-1930  At  N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Registrul Monumentelor Republicii Moldova”. Guvernul Republicii Moldova. Portalul Guvernamental al Datelor Deschise. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Hotărîre Nr. 1531 din 22-06-1993 pentru punerea în aplicare a Legii privind ocrotirea monumentelor”. Parlamentul Republicii Moldova. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Lege Nr. 1530 din 22-06-1993 privind ocrotirea monumentelor”. Parlamentul Republicii Moldova. . Arhivat din original la . Accesat în .