Războiul Civil Angolez
| Războiul Civil Angolez | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Războiul Rece  | ||||||||
 | ||||||||
| Informații generale | ||||||||
| ||||||||
| Beligeranți | ||||||||
 MPLA Cuba AAF Uniunea Sovietică |  UNITA FNLA.svg){kind=small} Africa de Sud.svg){kind=small} Zaire Statele Unite | |||||||
| Conducători | ||||||||
| Agostinho Neto José Eduardo dos Santos Fidel Castro | Jonas Savimbi † Holden Roberto | |||||||
| Pierderi | ||||||||
| 500,000 militanți[1] și sute de mii de civili | ||||||||
Modifică date / text  | ||||||||
Războiul Civil Angolez a început în Angola după sfârșitul războiului de independență împotriva Portugaliei, în 1975. Războiul a fost prin intermediari (țările rivale fiind SUA, URSS-ul, Iugoslavia, Cuba, Franța și Africa de Sud ș.a.) și s-a iscat între două facțiuni angoleze, foste mișcări anticoloniale de gherilă: comuniștii de la MPLA și anti-comuniștii UNITA. Războiul a durat 27 de ani, din noiembrie 1975 până în august 2002.
Republica Socialistă a României, alături de alte țări cu orientare bolșevică din lume, a venit în ajutorul celor de la MPLA, dând sprijin logistic. Începând cu 1979, România a antrenat gherilele angoleze, până la 1981. La fiecare 3-4 luni, România a trimis două avioane în Angola, fiecare transportând 166 de recruți. Aceștia au fost duși înapoi în Angola după ce și-au încheiat pregătirea paramilitară. Pe lângă pregătirea de gherilă, România a instruit și tineri angolezi ca piloți. În 1979, sub comanda generalului-maior Aurel Niculescu, România a fondat o academie a forțelor aeriane în Angola. În această academie erau în jur de 100 de instructori români, cu aproximativ 500 de soldați români care păzeau baza, care a adăpostit 50 de avioane folosite pentru antrenarea piloților angolezi. Modelele de aeronave utilizate au fost: IAR 826, IAR 836, EL-29, MiG-15 și AN-24. [2] [3] Școala Națională de Aviație Militară "Comandant Bula” din Angola a fost înființată la 11 februarie 1981, la Negage. Unitatea a instruit viitori piloți aerieni, ingineri și ofițeri de Stat Major al forțelor aeriene angoleze. Corpul didactic român a fost înlocuit treptat de angolezi. [4]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Madsen, Wayne (). „Report Alleges US Role in Angola Arms-for-Oil Scandal”. CorpWatch. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ United States Congress, Senate, Committee on Finance, Subcommittee on International Trade (). Continuing Presidential Authority to Waive Freedom of Emigration Provisions. U.S. Government Printing Office. p. 372.
- ^ American-African Affairs Association (). Spotlight on Africa, Volumes 16-17.
- ^ Angola Information (). Bulletin, Issues 1-30.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Armed Conflict Events Data: Angolan Civil War 1975–1991
- Excerpts from In Search of Enemies: A CIA Story by John Stockwell (the CIA officer who headed up the CIA's Angola Task Force)
- "Savimbi's Elusive Victory in Angola" Arhivat în , la Wayback Machine., by Michael Johns, U.S. Congressional Record, 26 octombrie 1989.
- Arte TV: Fidel, der Che und die afrikanische Odyssee
- Departement Sozialwissenschaften der Universität Hamburg über den Krieg in Angola Arhivat în , la Wayback Machine. (Hamburg University)
- Afrika-Bulletin Nr. 123, August/September 2006 mit Schwerpunktthema Angola Arhivat în , la Wayback Machine.
- Deutsches Auswärtiges Amt zur Geschichte Angolas (German foreign ministry)
- Welt Online: Wie Castro die Revolution exportierte
- Christine Hatzky: Kuba in Afrika (Duisburg University)
- The National Security Archive: Secret Cuban Documents on Africa Involvement