Cornel Ţălnar, la Unirea Alba Iulia! De la vară, ca şi manager general
Cornel Ţălnar, cel mai titrat antrenor al judeţului Alba, poate reveni, la vară la Unirea Alba Iulia, echipa sa de suflet, dar nu pe pe banca tehnică.
La divizionara terţă este implicat, financiar, din vara trecută nepotul său Gicu Grozav, alături de omul de afaceri Mihai Oancea. „Ţânţarul” are agrea întoarcerea la formaţia „alb-negrilor”, unde şi-a încheiat activitatea ca jucător şi a debutat în meseria de antrenor, cu două campanii de promovare în Divizia A şi celebra semifinală de Cupa României din 1991, dublă cu Universitatea Craiova, viitoarea câştigătoare a eventului naţional (0-4 şi 3-0 pe „Cetate”, cu un senzaţional hat-trick Neluţu Popa în poarta lui Florin Prunea). Antrenorul în vârstă de 60 de ani ar opta pentru funcţia de manager general al formaţiei din Cetatea Marii Uniri, în condiţiile în care Unirea Alba Iulia ar intenţiona în stagiunea următoare să atace promovarea în Liga a 2-a, eşalon din care s-a retras în 2012. „Există semnale în acest sens, am discutat acest aspect în linii mari, însă până la vară se pot întâmpla multe. Nu vreau să pregătesc Unirea, acolo e nevoie de un antrenor tânăr. Un lucru este cert, fără implicarea, alături de investitorii privaţi, a celor două entităţi puternice, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Alba Iulia, nu se poate face un plan concret pentru performanţă”, a declarat Cornel Ţălnar.
*2017, an negru…
2017 s-a dovedit un an crunt pentru Cornel Ţălnar, antrenor în repetate rânduri al „câinilor roşii”. Acesta a trecut prin momente cumplite în luna mai, când a suferit o grea pierdere, a soţiei sale Georgeta, plecată prematur la îngeri. Pe lângă crunta lovitură a destinului, Ţălnar a suferit şi în plan fotbalistic, FC Braşov desfiinţându-se, iar mandatul său din toamnă, de la Luceafărul Oradea a durat foarte puţin.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj și-a aflat programul ediției viitoare în Divizia A1 | Primul meci, acasă, cu CS Medgidia
Volei Alba Blaj și-a aflat programul ediției viitoare în Divizia A1 | Primul meci, acasă, cu CS Medgidia Volei Alba Blaj, vicecampioana României, a aflat programul Diviziei A1, ediția 2024/2025, sezonul urmând a debuta în 5 octombrie. Supercupa României, care va deschide stagiunea, este programată în 28 septembrie, iar în 24 noiembrie sunt prevăzute dispute […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
8 iunie 1930- Ziua în care Carol al II-lea îl înlătură pe fiul său, Regele Mihai, de la tron şi se proclamă rege.
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Voicu Aurel, cel mai vârstnic student din România, absolvent la aproape 90 de ani: Fostul primar din Cugir a terminat masterul la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
-
Actualitateacum 2 zile
9 iunie 1912 a murit Ion Luca Caragiale, maestrul satirei sociale, mereu actual
-
Politică Administrațieacum 2 zile
Gabriel Pleșa se îndreaptă spre victorie. După numărătoarea paralelă în 14 secții are circa 50%
-
Curier Județeanacum 4 zile
Sterilizare GRATUITĂ a câinilor cu stăpân ce aparțin rasei comune și a metișilor, în 2024, la Sebeș. Detalii despre înscrieri
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Alegeri locale 2024: Silviu Vințeler câștigă un nou mandat la Primăria Ocna Mureș