Vasili Surikov
Vasili Iovanovici Surikov | |
Portretul lui Vasili Surikov, de Ilia Repin | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 24 ianuarie 1848 Krasnoiarsk, Siberia |
Decedat | (68 de ani) Moscova, Imperiul Rus |
Înmormântat | Cimitirul Vagankovo[*] |
Căsătorit cu | Q122096281[*] |
Copii | Olga Surikova[*] |
Cetățenie | Imperiul Rus |
Ocupație | pictor |
Locul desfășurării activității | Moscova |
Activitate | |
Domeniu artistic | Pictură, Desen |
Studii | Academia Imperială de Arte din Sankt Petersburg[*] |
Profesor pentru | Piotr Koncealovski[*] |
Mișcare artistică | Romantism |
Influențat de | Ilia Repin |
Modifică date / text |
Vasili Ivanovici Surikov (în rusă Васи́лий Ива́нович Су́риков) (n. 24 ianuarie 1848, Krasnoiarsk - d. 19 martie 1916, Moscova) a fost un pictor rus.[1]
Este cunoscut pentru picturile sale istorice prezentând episoade din secolul al XVII-lea și din perioada medievală a Rusiei. În picturile sale redă cu minuțiozitate așezările și costumele epocii.[1] Aceasta în ciuda faptului că doar 9 din picturile sale sunt istorice, iar restul, de mai multe sute, fiind portrete, schițe, studii.[2]
Deși Surikov a trăit și a creat cea mai mare parte a vieții la Moscova, el a considerat permanent că locuința sa este aceea din Krasnoiarsk. Casa lui din Krasnoiarsk a devenit casă memorială.[3] Se trage dintr-o familie de cazaci din Siberia. După absolvirea școlii în 1868, a pornit spre Sankt Petersburg, călare pe cal, pentru a se înscrie la Academia de Arte. Călătoria a durat un an, iar în 1869 s-a înscris la Academie, unde a avut rezultate remarcabile.
Prima comandă de pictură istorică a primit-o în 1874.[2]
Galerie
[modificare | modificare sursă]-
Feodosia Morozova
-
Călăreţul din bronz
-
Cucerirea unei fortăreţe de zăpadă
-
Bărbat
-
Stenka Razin navigând pe Marea Caspică, 1906
Note
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Mircea Deac, Surikov: 1848-1916. – București: ESPLA, 1958. – 44 pagini.
- Igor, V. Petrov, V. I. Surikov, Editura Tineretului, 1959, colecția oameni de seamă, 260 pagini