Roman (literatură)

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.

Romanul poate fi istoria unui accident, unui incident, poate fi o lume, o lume fictivă, detaliată până la ultima resursă posibilă de imaginație a scriitorului respectiv. Este cea mai adâncă formă în scris existentă. Nu e neapărat structurată pe planuri de acțiune, dar implică niveluri de semnificație paralele.

Structura romanului este dialogică, potrivit formalistului rus Bahtin sau panoramică, potrivit altor teoreticieni ai romanelor.

Se spune^{[formulare evazivă]} în mod curent că un roman este o ficțiune în proză de dimensiuni mari. Poate fi un roman de acțiune, polițist, de dragoste poate prezenta valori psihologice sau doar un studiu social.

Cum spunea Raymond Queneau, „nu contează dacă cineva privește un număr nedeterminat de personaje aparent reale într-un spațiu ficțional prelungit de-a lungul unui număr nedeterminat de pagini sau capitole. Rezultatul va fi întotdeauna un roman”.

Naratologia îl definește însă drept o operă extinsă în proză care are forma unei povestiri în cele mai multe dintre cazuri. Romanul este mai lung și mai complex decât o povestire sau o nuvelă și nu respectă restricțiile impuse prezente în teatru sau poezie.

Originea termenului

Pe la mijlocul secolului al XII-lea, în Franța „roman” însemna orice scriere care nu era în limba latină (ci într-unul din numeroasele dialecte populare - franceza timpurie). Dezvoltarea prozei începând cu secolul al XIII-lea face ca termenul să capete sensul mai restrâns de lucrare a genului narativ: povestire în care un autor descrie peripețiile unui erou, cavaler, sau în orice caz un personaj remarcabil.

Caracteristici

Romanul este o creație epică în proză de mari dimensiuni cu o acțiune complicată și de mare întindere, structurată pe mai multe planuri la care iau parte numeroase personaje, dintre care unora li se realizează un portret amplu iar intriga este complicată. Apar indicii de timp și spațiu. Întâmplărie romanului se petrec în interval mare de timp și în mai multe locuri. Fiindcă este o creație epică are un subiect structurat pe momentele subiectului. În roman apar conflicte puternice: principale și secundare; exterioare și interioare.

Romanul are o structură narativă amplă;
Permite desfășurarea subiectului în planuri paralele;
Combină nuclee narative distincte;
Folosește un număr mare de personaje, deosebite ca pondere în ansamblul epic;
Prezintă destinul unor personalități bine individualizate sau al unor grupuri de indivizi;
Cunoaște o mare varietate de forme.

Note

Lectură suplimentară

„Definițiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu”, Șerban Axinte, Editura Timpul, 2013
Romanul românesc în interviuri: o istorie autobiografică, Volume 4, Part 2, Aurel Sasu, Mariana Vartic, Editura Minerva, 1991
Civilizația romanului: o istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote, Mirela Roznoveanu, Editura Cartex, 2008
Civilizația romanului: arhitecturi epice, Mirela Roznoveanu, Editura Cartea Românească, 1983
Bucuța, Emanoil. Romanul românesc [The Romanian Novel]. În: România literară, no. 59 (1933): 1-2.
Eliade, Mircea. Despre destinul romanului românesc [About the Romanian Novel’s Fate]. În: Da și nu, no. 4 (1936): 2-3.
Martin, Mircea. G. Călinescu și „complexele” literaturii române [G. Călinescu and the “Complexes” of Romanian Literature]. București, Editura Albatros, 1981.
Marțial. Decăderea romanului românesc [The Decay of the Romanian Novel]. În: Linia dreaptă, no. 2 (1938): 44-46.
Papadima, Ovidiu. Între povestire și roman [Between Short Story and Novel]. În: Universul literar, no. 8-9 (1938): 1;8.
Perpessicius. Vitalitatea romanelor [The Vitality of Novels]. În: Cuvântul, no. 1062 (1928): 1-2.
Petrescu, Camil. De ce nu avem roman [“Why We Don’t Have Novels”]. În: Viața literară, no. 54 (1927): 1-2.
Petrescu, Cezar. Romanul și actualitatea [The Novel and Actuality]. În: Curentul, no. 1572 (1932): 1-2.
Ralea, Mihai. De ce nu avem roman? [Why Don’t We Have Novels?]. În: Viața românească, no. 4 (1927): 82-91.
Sasu, Aurel, Vartic, Mariana. Bătălia pentru roman [The Battle for the Novel]. București, Editura ATOS, 2007.
Sasu, Aurel; Vartic, Mariana. Romanul românesc în interviuri [The Romanian Novel in Interviews], vol. I-IV, part 1&2. București, Editura Minerva, 1985, 1986, 1988, 1991.
Sebastian, Mihail. Să vorbim de rău romanul [Let’s Talk Bad About the Novel]. În: Cuvântul, no. 2710 (1932): 3.
Slușanschi, Barbu. Romanul [The Novel]. În: Cuvântul, no. 61 (1940): 1-2.
Speranția, Eugeniu. În jurul problemei romanului românesc [Around the Issue of the Romanian Novel]. În: Cele trei Crișuri, no. 7-8 (1927): 112-114.
Streinu, Vladimir. Romanul în două volume [“The Novel in Two Volumes”]. În: Universul literar, no. 28 (1938): 1-2.
Terian, Andrei, Daiana Gârdan, Emanuel Modoc, Cosmin Borza, Dragoș Varga, Ovio Olaru, and David Morariu. Genurile romanului românesc (1901-1932). O analiză cantitativă [The Genres of the Romanian Novel (1901-1932): A Quantitative Analysis]. În: Revista Transilvania, no. 10 (2020): 53-64.
Terian, Andrei, Teona Farmatu, Cosmin Borza, Dragoș Varga, Alex Văsieș, and David Morariu. Genurile romanului românesc (1933-1947). O analiză cantitativă [The Genres of the Romanian Novel (1933-1947): A Quantitative Analysis]. În: Revista Transilvania, no. 9 (2021): 43-54.
Valerian, I. Inflația romanului [The Inflation of the Novel]. În: Viața literară, no. 146 (1935): 1.

Vezi și